Soția lui Ianis Hagi a comis-o, după Rangers – FCSB 4-0. A postat ceva și apoi a șters, dar era deja prea târziu

Soția lui Ianis Hagi a comis-o, după Rangers - FCSB 4-0. A postat ceva și apoi a șters, dar era deja prea târziu
Sursa foto: Instagram
  • Publicat:
  • Actualizat:

Soția lui Ianis Hagi a ieșit la rampă printr-o nouă postare pe rețelele de socializare, dar de această dată nu în sens pozitiv. S-a întâmplat imediat după meciul Rangers – FCSB din Europa League.

Dându-și seama de gafa pe care o comisese, a încercat să șteargă orice urmă, în speranța că nimeni nu a observat, dar era deja prea târziu. Gestul ei nu le-a picat prea bine fanilor formației din Berceni.

Ce a putut să posteze soția lui Ianis Hagi după Rangers – FCSB

După ce a urmărit partida din tribune, Elena Hagi a publicat o fotografie cu tabela de marcaj, pe care era afișat scorul final (4-0), atașând și un mesaj de admirație pentru arena ce găzduiește meciurile de pe teren propriu al echipei scoțiene.

„Ibrox baby, it’s just different (n.r. Ibrox, dragă, e ceva diferit”, a scris ea. Postarea a dispărut ulterior de pe contul de Instagram, dar o captură începuse deja să circule în mediul online.

De altfel, Ianis Hagi nu a fost uitat de suporterii români prezenți pe Ibrox. Aceștia i-au scandat numele în semn de susținere, ținând cont de situația dificilă pe care o traversează.

Exilat pe tot parcursul verii la echipa secundă, mijlocașul a fost reprimit ulterior în lotul lui Philippe Clement și chiar a contribuit cu o pasă decisivă la victoria din primul său meci al stagiunii curente, dar tot atunci a încasat un cartonaș roșu. În meciul din Europa League nu a putut evolua fiindcă nu se află pe lista UEFA.

Scoțienii l-au jignit pe Gigi Becali: „Descreieratul a spus că va ajuta echipa de pe canapea”

În altă ordine de idei, victoria categorică a fost întâmpinată cu bucurie de presa scoțiană, dar a oferit și prilejul pentru un atac la adresa lui Gigi Becali. S-a ajuns astfel inclusiv la cuvinte jignitoare.

„Rangers – FCSB 4-0. Cerny a strălucit pe Ibrox, iar băieții lui Clement l-au făcut pe patronul cu gura mare al românilor să-și înghită cuvintele. Descreieratul Gigi Becali a spus că va ajuta echipa să-i învingă pe albaștri de pe canapeaua sa.

Gură-mare Becali i-a batjocorit timp de două săptămâni pe cei de la Rangers. Mai întâi, excentricul om de afaceri a declarat că o va antrena pe Steaua (n.r. FCSB) de la el din sufragerie. Apoi, cu 72 de ore înaintea meciului, în mod bizar, a anunțat primul 11 al echipei sale. Dar va avea o noapte albă, după golul lui Tom Lawrence, dubla lui Vaclav Cerny și prima reușită a lui Hamza Igamane în tricoul lui Rangers”, au scris cei de la Scottish Sun.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Soția lui Ianis Hagi a gafat COLOSAL! A șters postarea, dar noi o avem
Soția lui Ianis Hagi a gafat COLOSAL! A șters postarea, dar noi o avem
6.811.000 €! FCSB, locul 33 din 36 după eșecul categoric suferit cu Rangers. Lider surprinzător
6.811.000 €! FCSB, locul 33 din 36 după eșecul categoric suferit cu Rangers. Lider surprinzător
Culiță Sterp, accident înainte de nunta fratelui său! Daniela iliescu a filmat tot
Culiță Sterp, accident înainte de nunta fratelui său! Daniela iliescu a filmat tot
Încă un internaţional în Premier League lângă Drăguşin? Anunţul făcut de impresar: ”Sunt luaţi în calcul!”
Încă un internaţional în Premier League lângă Drăguşin? Anunţul făcut de impresar: ”Sunt luaţi în calcul!”
TOP 10 – Cele mai sexy vedete din România trecute de 50 de ani. Ce mănâncă și la ce trucuri apelează
TOP 10 – Cele mai sexy vedete din România trecute de 50 de ani. Ce mănâncă și la ce trucuri…
Mario Fresh, gata de logodnă cu noua iubită. Surpriză uriaşă, cine a intrat în joc: „Accept!”
Mario Fresh, gata de logodnă cu noua iubită. Surpriză uriaşă, cine a intrat în joc: „Accept!”
Daniel Niculae ştie care a fost
Daniel Niculae ştie care a fost "momentul 0" la Rapid: "A fost o greşeală vara trecută"
BANCUL ZILEI. Niște canibali îl prind pe BULĂ: - Plătești 100 de $, iei bătaie sau mănânci „rahat”? Tu alegi!
BANCUL ZILEI. Niște canibali îl prind pe BULĂ: - Plătești 100 de $, iei bătaie sau mănânci „rahat”? Tu alegi!
Cât costă să îţi schimbi anvelopele de iarnă şi de ce nu sunt recomandate cele all season
Cât costă să îţi schimbi anvelopele de iarnă şi de ce nu sunt recomandate cele all season
RECORD mondial: Este de peste 800.000 de ori mai puternic decât al Pământului
RECORD mondial: Este de peste 800.000 de ori mai puternic decât al Pământului
Cea mai frumoasă femeie din România traversează momente cumplite! Problemele cu care se confruntă: Mă mir că n-am leşinat!
Cea mai frumoasă femeie din România traversează momente cumplite! Problemele cu care se confruntă: Mă mir că n-am leşinat!
Anca Țurcașiu a fost declarată moartă la naștere: 'Copilul a murit. Salvați mama!'
Anca Țurcașiu a fost declarată moartă la naștere: 'Copilul a murit. Salvați mama!'
"L-au tăvălit pe iarbă!" Cine e băiatul de 26 de ani ucis în parcarea mall-ului din Constanța!
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
CS Rapid confirmă descinderile DNA, dar spune că „nu implică actuala echipă de management”
CS Rapid confirmă descinderile DNA, dar spune că „nu implică actuala echipă de management”
Șoferii NU vor mai fi amendați dacă refuză să prezinte permisul auto
Șoferii NU vor mai fi amendați dacă refuză să prezinte permisul auto
Dani Oțil, în lacrimi în timpul unui podcast. Ce l-a emoționat atât de tare: „Sunt un tată bătrân și trebuie să mă înțelegeți”
Dani Oțil, în lacrimi în timpul unui podcast. Ce l-a emoționat atât de tare: „Sunt un tată bătrân și trebuie să…
×